Proiectul Legii învăţământului preuniversitar a produs numeroase discuţii în spaţiul public românesc. Ce anume dă naştere aceastei comoţii la nivel de societate e o întrebare asupra căreia mulţi se apleacă în acest moment. Citind legea, putem da de câteva articole care polarizează societatea. (Descară proiectul: Legea_invatamantului_preuniversitar)

Art. 11 (1) În unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar, sunt interzise discriminările pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, inclusiv segregarea școlară prin concentrarea elevilor în anumite spații școlare, săli de clasă, clădiri, structuri, bănci sau activități și comportamente care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violență psihologică – bullying, cât și ca violență fizică, precum și orice alte activități sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea fizică/psihică ale beneficiarilor primari și ale personalului din învățământ. Sunt interzise, de asemenea, manifestările și propaganda de natură politică și prozelitismul religios.

Primul dintre aceste articole, art. 11 (1), deranjează cultele religioase. Ce nu dă bine pentru culte în art. 11 (1)?: interzicerea în toate spațiile destinate educației a discriminărilor de orice tip, inclusiv discriminările pe baza orientării sexuale.

Unul din principiile care stau la baza democraţiei europene este principiul nediscriminării – de orice fel. (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 21 – Nediscriminarea).

De asemenea, în democraţie, minorităţile sunt protejate. Indiferent despre ce fel de minorităţi ar fi vorba – etnice, religioase, de orientare sexuală, culturale etc.

Vâlva mare se produce în societatea românească, atunci când e vorba de diversitatea legată de orientare sexuală, şi să spunem lucrurilor pe nume – de comunitatea LGBTQ, care e o minoritate şi, prin urmare, trebuie protejată.

Citește și: Domnule președinte Iohannis: opriți masacrul!

Aşadar, România, fiind un stat democratic european, nu se poate dezice de drepturile omului. În Ghidul privind art. 14 din Convenția europeană a  drepturilor omului (interzicerea discriminării) și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție (interzicerea generală a discriminării) se subliniază: „Curtea a subliniat că discriminarea bazată pe orientarea sexuală este la fel de gravă ca discriminarea bazată pe rasă, origine sau culoare”. 

Un alt articol care deranjează o parte din societatea civilă este art. 84 (1) al proiectului din legea învăţământului preuniversitar care prevede: Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor la nivelul unei unități de învățământ, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.

Nimic suspect. Educaţia religioasă este una din formele educaţiei, pe lângă cele artistică, muzicală, sexuală, civică, fizică, ş.a.m.d. În şcoli, elevii pot opta pentru ora de religie. Sau nu. Nu este o obligaţie, ci un drept constituţional.

Dacă e să vorbesc despre realitatea democratică a Belgiei legată de acest subiect, lucrurile se petrec la fel: în şcolile de stat, elevii au dreptul să-şi aleagă religia (una din cele şase religii recunoscute de statul belgian: catolicism, ortodoxism, protestantism, anglicanism, islam, iudaims).

Elevii atei vor alege să urmeze orele de filozofie neconfesională (recunoscută din 2002). În schimb, în şcolile catolice (majoritare în Belgia), orice elev înscris urmează ora de religie catolică, indiferent că e musulman sau evreu sau ortodox. O specificitate a acestor şcoli catolice este că majoritatea sunt organizate ca şcoli-dialog – promovează dialogul cu alte religii.

O parte a populaţiei române atacă vehement disciplina educaţie religioasă şi ar dori să o scoată din curriculum şcolar. Pentru unii cetăţeni însă religia, şi deci şi disciplina educaţie religioasă, are o mare valoare. România este un stat laic, nu împotriva religiei. Eliminarea educaţiei religioase din curriculum şcolar ar fi discriminatorie. În democraţie eşti liber să crezi sau nu, să-ţi alegi religia, aşa cum ai dreptul la învăţământ, la libertatea de exprimare, etc.

Dar situaţia este inflamată datorită dorinţei introducerii la bacaluareat a religiei, ca disciplină opţională. Religia, ca disciplină, nu trebuie discriminată, menţionează BOR. Dar aşa cum pentru o parte din populaţie religia este o disciplină ce prezintă interes, pentru o altă parte educaţia religioasă nu este importantă, deci introducerea sa la examenul de bacalaureat nu este relevantă.

Constituţional însă şi democratic, poţi alege la ce materii din curriculum-ul şcolii vrei să fii examinat. Deci şi la relgie, dacă aceasta s-ar introduce ca disciplină opţională.

Disputele se acutizează în momentul în care, concomitent cu această propunere, reprezentanţii a 13 culte religioase cer ștergerea sintagmei „orientare sexuală” din art. 11 (1), în care se arată că sunt interzise discriminările de orice fel, deci şi pe bază de orientare sexuală, în toate spațiile destinate educației. Să ceri să nu fii discriminat, dar să intenţionezi să produci o discriminare nu trece neobservat.

În art. 2 din proiectul de lege, sunt enumerate câteva valori care stau la baza învăţământului preuniversitar, printre care şi « b) Diversitatea – respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective; »

Şi acest lucru deranjează clericii. Aceştia cer eliminarea „diversităţii”. Dar diversitatea e tocmai o marcă a democraţiei. Ştim foarte bine ce tragedii de talie mondială s-au produs în istorie din dorinţa de uniformizare. Nu e deloc bine să ne dorim acest lucru, pentru că el conduce la dictatură.

Cultele religioase solicită şi eliminarea din proiectul de lege a punctului e) din art. 24: „Personalul didactic are următoarele obligații: e) promovarea diversității, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante.”

Dacă ar fi să analizăm semnatic acest punct, ar trebui să reflectăm asupra cuvântului „promovare”, urmat însă de „pentru a genera elevilor atitudini incluzive şi tolerante”. Incluziunea şi toleranţa sunt şi ele norme democratice. Nu e vorba aici de o scoatere în evidenţă sau favorizare, ci de conştientizare. Existenţa comunităţii LGBTQ nu trebuie transformată în tabu. Ea trăieşte cu noi. Trebuie recunoscută, respectată, tratată egal, în spirit democratic.

Poate că un dialog echilibrat ar putea calma spiritele şi duce la progres. Un dialog în care principalii actori – Ministerul Educaţiei, cultele religioase şi reprezentaţi ai societăţii civile – să se aplece cu maturitate asupra problemelor legate de învăţământul românesc din sec. al XXI-lea şi integrarea sa în cadrul european. Nu este imposibil. România nu este singura ţară care se confruntă cu probleme. Probeme există oriunde. Diferenţa intervine în felul în care se rezolvă aceste probleme.

Reluând realitatea Belgiei, stat federal, cu o structură politică şi administrativă complicată, şi acesta se confruntă cu probleme comunitare, religioase şi etice. Multe dintre acestea se rezolvă prin dialog.

Un exemplu este dialogul între filosoful politic şi ateu Patrick Loobuyck şi imamul Khalid Benhaddou. În cartea lor „Pierdut în iluminism” (titlu original: Verdwaald in verlichting) aceştia, diferiţi ca naţionalitate şi religie, încearcă să înţeleagă şi se pun de acord asupra a ce duce la schimbarea societăţii belgiene, de ce normele iluminismului (curent din sec. al XVIII-lea care stă la baza democraţiei din Vestul Europei) – democraţia, raţiunea şi toleranţa – sunt înlocuite uneori de idei extreme.

Citește și: Religia, materie formatoare moral și cultural, nu sursă de ideologie religioasă

Ar fi bine să nu uităm cât de mult ne-am dorit democraţia. Şi să ne aducem aminte, de asemenea, că mulţi şi-au dat viaţa pentru ea. Democraţia nu este un exerciţiu uşor. Dar frumuseţea ei constă tocmai în faptul că îţi permite să fii tu însuţi, în spiritul valorilor şi normelor democratice şi în limitele cadrului legal, că îţi dă posibilitatea alegerii. Pentru care, evident, eşti responsabil. Ai drepturi. Dar ai şi obligaţii.

Poate şi felul în care se face educaţia religioasă în multe şcoli din România ar trebui regândit. Şi, de asemenea, recunoscut rolul educaţiei sexuale, sub orice nume ar fi introdusă în programele şcolare. În epoca în care trăim, este necesară. Protecţia împotriva bolilor, pregătirea pentru o viaţă de cuplu intimă bazată pe respect între parteneri, sunt doar câteva aspecte ce ţin de educaţia sexuală.

Iată un exemplu de obiectiv transcurricular vizat în orice tip de învăţământ belgian (de stat, confesional, şcoli metodă) ce ţine şi de aducaţia sexuală. La tema transcurriculară „abordarea diversității în conviețuirea și munca în comun”, pentru clasele a XI -a şii a XII-a, subtema „sănătatea mentală”, obiectivul este: elevii pot să se exprime și să abordeze cu respect prietenia, faptul de a se îndrăgosti, identitatea și orientarea sexuală, sentimentele și comportamentul sexual.


Nicoleta Beraru, prozatoare şi publicistă, este absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Trăieşte în Belgia de aproape 20 de ani, unde lucrează ca profesoară (Centrul de Limbi Moderne al Univ. KULeuven şi Agenţia de Integrare a Guvernului Flamand) şi trăducătoare. A colaborat cu diverse publicaţii româneşti şi belgiene (Newsweek România, PressHUB, Ziare.com, Revista organizaţiei flamande ADR Vlaanderen) şi a fost editor coordonator al Revistei Timpul Belgia

A publicat proză scurtă şi romane în limbile română şi neerlandeză. În 2019, a publicat romanul Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite, roman dedicat copiilor lăsaţi acasă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Romanul a fost nominalizat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franţa) şi a primit locul II la concursul Cartea Anului al Organizaţiei Itaca Dublin. În 2022 a publicat în limba neerlandeză primul său volum de proză scurtă, Mijmeringen en kleine troost (Contemplaţii şi un pic de consolare). Tot în 2022, a publicat romanul Regăsirea.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău