M-am ocupat de acest subiect vreme de decenii. Securitatea și întruchipările ei post-decembriste s-au ocupat și continuă să se ocupe de mine și de cei cu care împărtășesc valorile societății deschise.
Nu ne-au iubit și nu ne iubesc. Nici noi pe ei. Concepută ca „scut și sabie”, Securitatea a fost o organizație secretă, cu tot ce definește acest gen de fenomene instituționale: Cutume, rituri, ritualuri, jurăminte, o mistică a propriei meniri.
Când Stalin l-a prezentat pe Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne Lavrenti Beria ministrului de externe nazist Joachim von Ribbentrop la Moscova, pe 23 august 1939, a folosit cuvintele „Nas Ghimler” (Himmlerul nostru).
Securitatea a fost o organizație criminală care a servit neîntrerupt un regim ilegitim și criminal. Securitatea însăși a născocit mitul celor doua Securități: Prima, fără altă patrie decât URSS, compusă din „alogeni” și cozi de topor locale. A doua, patriotică și devotată neamului și gliei, s-a străduit să apere „valorile naționale”.
Prima era Securitatea lui Pantiușa, Nikolschi, Mazuru, Dulgheru, Sepeanu, Naum, Gavriliuc, Șoltuțiu, Enoiu, Draghici. A doua, cea a lui Pleșita, Stamatoiu, Iulian Vlad, Vasile Malureanu și Aurel Rogojan.

Prima, cu sânge pe mâini. A doua, cu studii superioare. Specializată în „brichisire” (cuvânt preferat al lui Pleșita). Prima, rudimentară. A doua, sofisticată. Prima, malignă. A doua, altfel.

Este o simplificare distorsionantă ori, dacă vreți, o distorsiune falsificatoare. Să ne gândim la cariera generalilor Nicolae Doicaru, Neagu Cozma, Evghenie Tănase. Doicaru, fost membru al Frațiilor de Cruce, a condus regiunea de securitate Constanța în cumplita perioadă a Canalului. Ajunge la București și urcă vertiginos în ierarhia MAI.
Moartea lui Dej îl găsește șef al DIE. Prosperă sub Ceaușescu până la fuga lui Pacepa. În narațiunile apologetice ale securiștilor ceaușiști se absolutizează parțiala cenzură și se relativizează reala continuitate.
Securitatea a avut de-a lungul întregii ei existente propriul esprit de corps și propria viziune despre „legalitatea socialistă”. Una care nega drepturile cetățeanului ca ființă juridică. Legile epocii falsificau însăși ideea de lege. Conspirativă ea însăși, Securitatea vedea în jur doar conspirații. Această formă de paranoia este una dintre cele mai nocive moșteniri ale acelei instituții totalitare.
Vacanța tovărășească, intrigi, lucrături, suspiciuni, vendete: Nicolae Ceaușescu, Alexandru Drăghici, Elena Ceaușescu, Marta Drăghici în 1966. Un an de la moartea lui Dej, doi ani înainte de debarcarea lui Drăghici din organele de conducere și excluderea sa din PCR.
PS: Am scris textul acesta în august anul trecut. Între timp, negaționismul neosecurist a căpătat o noua expresie publică în motivația deciziei ÎCCJ de achitare a celor doi ofițeri de securitate direct responsabili de omorârea lui Gheorghe Ursu. Ni s-a servit o versiune mistificatoare a istoriei României în perioada 1965–1989. ÎCCJ a subscris la basmul celor doua Securități. La 33 de ani de la prăbușirea dictaturii, sunt preluate emfatic minciunile autojustificatoare ale instrumentelor represiunilor.

Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău