Marin Gherman este cercetător, analist, lector universitar, editorialist, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social și, dincolo de toate, un fin cunoscător al comunității românești din Ucraina. De aproximativ 14 ani scrie în presa de limbă română din Cernăuți, dar lucrează și în presa din România, articolele lui fiind accesibile în publicații precum Libertatea sau Veridica.

La finalul anului 2022, Marin Gherman a coordonat un proiect de cercetare privitor la situația și nevoile comunității românești din Ucraina, iar rezultatele au fost cel puțin interesante, pentru că au relevat atât impactul războiului, cât și al sprijinului acordat de România în această perioadă traumatizantă pentru ucraineni.

Mai mult, vorbim despre un specialist în demontarea fake-news-ului și, având în vedere toate aceste abilități ale sale, INVESTIGATORIA a considerat că Marin Gherman poate face lumină în niște locuri confuze pentru mulți dintre noi.
Astfel, l-am provocat la o discuție liberă pe tema controversatei legi ucrainene a minorităților, dar și a sprijinului acordat de statul român comunității românești din Ucraina înainte și după invazia rusească.
Totul, în contextul complicat al războiului hibrid pe care îl trăim cu toții acum, din perspectiva avalanșei de fake-news, care face ca lucruri care ar putea fi extrem de limpezi să se vadă în tușe groase și, adesea, fără legătură cu realitatea.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău