Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) este o rețea de jurnaliști de investigație, care lucrează împreună pentru a pune în lumină organizații criminale și fenomene de corupție transnaționale.

Co-fondatorul acestui uriaș proiect jurnalistic este Paul Radu, jurnalistul român care a fondat Rise Project. Recent, OCCRP a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, pentru că, prin activitatea jurnaliștilor din rețea, se aduce o uriașă contribuție la demascarea crimei organizate și corupției la nivel politic, scriu jurnaliștii de la INVESTIGATORIA.

Nominalizarea OCCRP la Premiul Nobel pentru Pace a fost făcută de profesorul Wolfgang Wagner de la Vrije Universiteit Amsterdam, iar acesta a scris în scrisoarea prin care a făcut nominalizarea că „OCCRP contribuie la pace prin demascarea corupției politice și a crimei organizate”.

Citește și: Presa ca propagandă

Cei de la OCCRP spun că se consideră onorați de nominalizare și că bucuria lor este aceea că lumea conștientizează cât de important e jurnalismul de investigație în societatea globală.

„Suntem onorați că am fost nominalizați la unul dintre cele mai prestigioase premii din lume. Dar, poate și mai important, este încurajator să știm că unii oameni își dau seama cum contribuie jurnalismul de investigație la construirea unei societăți mai echitabile, mai justă și mai pașnică.”

Citește articolul integral pe INVESTIGATORIA

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău