Reflecții de 4 iulie

Vladimir Tismăneanu

Într-o lume plină de fantome și fantose, de impostori și cartofori, de neghiobi și cabotini, de veleitari și mercenari, e bine să nu cădem în abisul deznădejdii. Valorile autentice există. Ele sunt veșnice, cum afirma D.D. Roșca, în 1943.

Omul este singurul animal care are trebuințe morale. Criza timpurilor noastre nu este una a declinului inexorabil al modernității liberale. Convulsiile actuale și mitologiile de mai veche ori mai nouă sorginte reiau, în mare mă sură, teme, obsesii, anxietăți care au acompaniat dinamica pluralismului în ultimii trei sute de ani.

Părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii erau adepții Luminilor. Immanuel Kant a apărat Iluminismul. Întemeietorii Uniunii Europene au năzuit spre o comunitate non și post-tribală. Important este să menținem viu, alert și atent ceea ce Isaiah Berlin a numit the sense of reality, să nu sucombăm unui pesimism unidimensional, învăluitor și înșelător precum toate narcoticele ideologice.

Nu sunt nicidecum un adept al ideii de Progres ca „motor al istoriei”. Trăim un moment de răscruce, nu însă, mă obstinez să o cred și să o repet, unul de prăbușire, de naufragiu, de eșec definitiv al spiritului liberal.

În asemena momente realizezi semnificația prieteniilor de idei si de valori. Am regăsit azi-dimineață mesajul pe care mi l-a trimis Horia Patapievici acum cinci ani, pe 4 iulie 2018. Este o mărturisire care transcende timpul și spațiul. Este vorba de insațiabilul, indestructibilul, inoxidabilul dor de libertate.

De Amiciția: „Unul dintre darurile frumoase ale vieții mele este prietenia ta, cu solidaritatea ei morală și intelectuală indefectibilă, cu afecțiunea și fidelitatea dintre noi, mereu reinnoite și confirmate. Îți mulțumesc pentru darul acestei prietenii esențiale și mă rog Dumnezeului nostru comun să ne țină în viață încă mult timp, ca să ne putem bucura unul de altul, precum Erasmus și Colet, care spuneau că nu le va ajunge eternitatea pentru a discuta despre toate cărțile care le-au plăcut”. (De la HRP, acum cinci ani, pe 4 iulie 2018)


Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău