A fost coleg la Institutul de Energetică „Viaceslav Molotov” din Moscova (v. poza) cu Li Peng, viitorul potentat chinez, călăul Pieței Tiananmen în iunie 1990.
Bolșevismul este forma sa mentală, înghețată, osificată, cadaverică. Format în „măreața Uniune” în ultimii ani de viață ai lui Stalin, Ilici a devenit un veritabil Homo Sovieticus. Îl servise zelos pe Dej, apoi pe Ceaușescu, s-a ferit să-i sfideze. Nu era el omul care sa fluiere în biserică.
A fost dat de-o parte, n-a mai fost ales în CC, dar a rămas în nomenclatură. Era directorul Editurii Tehnice, își vedea de ale sale tehnice treburi. Bârfea prin closet. Trimitea rituale telegrame de felicitări si de entuziastă adeziune.
Dar mai cu seamă, se ferea să iasă din starea de hibernare politică in care se complăcea de ani de zile. În martie 1987, a refuzat să semneze „Scrisoarea celor 6”.
Nu și-a exprimat sub nicio formă rezervele față de delirul dictatorial. Visul său era să scape de familia Ceaușescu si să plaseze România pe orbita gorbaciovistă.
Reforme de sus, controlate atent. Niciun fel de îngrădire a dictaturii partidului unic. Recompensarea intelectualilor docili, domolirea celor rebeli, acestea erau aspirațiile sale. Modernizarea, nu schimbarea democratică a sistemului era idealul său.
Bolșevic convins, Ilici era (si a rămas) visceral opus oricărei forme de spontaneitate. Totul trebuie centralizat, controlat, supravegheat. Motiv pentru care nici prin cap nu-i trecea că Securitatea, acea criminală organizație, trebuia nu reformată, ci pur simplu desființată. Ilici nu a făcut decât să-l inlocuiasca pe securistul Iulian Vlad cu securistul Virgil Măgureanu.
Multipartidism ca-n Polonia? Să fie acolo, la ei acasă. Noi vom avea o „democrație originală” cum alta pe lume nu este. Si am tot avut-o. Ion Ilici n-a avut copii. Dar a zămislit FSN, azi PSD, acel agent patogen care, după ce a uzurpat și desfigurat revoluția, a jefuit țara cu o maniacală, nemaipomenită, bulimică poftă de înavuțire.
O formațiune mafiotică, succesoarea directă a nomenclaturii comunisto-securistă, o comunitate a ticăloșiei și imposturii care continua să sugrume încercările de coagulare a unor alternative autentice.
