Flancul estic al NATO este, cel puțin în teorie, expus oricând unui atac. Chiar și așa, aliații se concentrează mai mult asupra părții de Nord a acestui flanc, partea sudică, unde se află și România, fiind, cel puțin aparent, pe planul secund. 

Analistul geopolitic Alina Achim-Inayeh și generalul Dan Grecu explică, pentru SunMedia, de ce regiunea Mării Baltice se bucură de un interes sporit în comparație cu regiunea Mării Negre.

Războiul din Ucraina a dovedit încă o dată unitatea NATO și faptul că aliații nu sunt dispuși să abdice de la ideile care au dus la însăși înființarea Alianței Nord-Atlantice. Iar replica la agresiunea rusă, care constă în sprijinul acordat Ucrainei în arme, muniție și fonduri esențiale pentru a evita prăbușirea statului, au luat prin surprindere până și Kremlinul.

Însă chiar și așa, ca în orice alianță, există aspecte care pot fi îmbunătățite în permanență. Iar cel mai bun exemplu și care privește direct România este modul în care Alianța este prezentă pe flancul de est, mai exact în „sectorul” nordic, unde se află Țările Baltice și Polonia, respectiv în cel sudic, acolo unde sunt România, Bulgaria și Turcia.

Majoritatea experților sunt de acord că dincolo de o prezență militară mult mai numeroasă a aliaților în regiunea Baltică, interesul acordat acestei zone este mult sporit față de cel acordat zonei Mării Negre.

De ce au Balticii prim-plan

Alina Achim-Inayeh (foto) este consilier al președintelui German Marshall Fund (GMF), unul dintre cele mai apreciate think-tank-uri americane de politici publice. Achim e director Black Sea Trust, din cadrul GMF, care are ca scop dezvoltarea de politici publice pentru promovarea democrației, a securității și prosperității în regiunea Mării Negre.

Înainte de a prelua biroul din București al GMF, Alina Achim Inayeh a fost directorul biroului Freedom House din Ucraina şi al biroului National Democratic Institute din Rusia. Expertă exact în această zonă a Europei, Alina Achim-Inayeh a remarcat diferențele dintre atenția acordată celor două zone. Motivele nu țin însă atât de o lipsă de interes referitor la flancul sudic, cât de anumiți factori, subliniază ea.

Citește și: Cât de mult depinde România de deznodământul războiului din Ucraina. Toate scenariile economice ale Europei

„Este absolut real faptul că există un decalaj de atenție între partea nordică a flancului estic și partea sudică a flancului estic, respectiv Baltică și Marea Neagră. Și există două motive foarte simple pentru care acest lucru se întâmplă.

În primul rând, polonezii și balticii sunt extraordinar de vocali și bravo lor că sunt așa în ceea ce privește interesele lor de securitate. E drept că atrag o atenție sporită asupra părții nordice a flancului estic.

Al doilea motiv care este și el real și ține de faptul că în Marea Neagră avem o Turcie care se opune istoric, din 1936 încoace se opune occidentalizarii și deschiderii a Mării Negre pe care o dorește o mare închisă, controlată de Turcia prin Convenția de la Montreaux. Ca urmare a acestei politici ale sale, Turcia se opune oricărei inițiative în cadrul NATO de a crea o strategie a Marii Negre, de a se aduce forțe suplimentare, de a se discuta cu seriozitate problema securității Marii Negre”, subliniază Alina Achim Inayeh.

Ce face România

Dacă aceste două motive conjugate duc la un decalaj între atenția de care se bucură cele două părți ale flancului estic, România nu trebuie în niciun caz să se împace cu situația. De altfel, România a făcut pași importanți în ultima vreme și a reușit să pună pe tapet chiar în Congresul SUA această problemă.

„E important de menționat că România a încercat și încearcă în continuare, prin toate canalele și în toate forumurile și forurile în care se discuta despre Marea Neagră, să pună această problema pe tapet și a reușit în repetate rânduri să o facă măcar menționată.

Dar în ciuda insistențelor românești, opoziția Turciei, ambivalența Bulgariei sau indiferența Bulgariei, nu-mi dau seama cum privesc ei Marea Neagră în ultimul timp, limitează șansele de reușită”, spune ea.

Alina Achim Inayeh a explicat și motivele pentru care Bulgaria este apatică și nu e tocmai interesată de aceste aspecte.

„Bulgaria este consumată deja de luptele interne, guvernele se schimbă cu o viteză uluitoare și așa văd eu cel puțin nu mai are suficient respiro și pentru politică externă și pentru politică mare”, explică  Alina Achim Inayeh.

Balticii sunt mai expuși decât noi

Și generalul Dan Grecu (foto) admite că partea de nord a flancului estic este „răsfățată” în raport cu sudul. Există însă și alte motive, pe lângă cele expuse de Alina Achim Inayeh. 

„Statele baltice au o frontieră comună cu Federaţia Rusă – Estonia şi Letonia direct, iar Lituania prin enclava Kaliningrad, un «cartof fierbinte» situat între Polonia şi Lituania unde Rusia a desfăşurat importante efective militare, avioane de luptă şi armament nuclear.

Ori distanţa dintre Belarus, un aliat fervent al Rusiei, şi enclava Kaliningrad, prin coridorul Suwalki aflat la graniţa polono-lituaniană, este de doar 65 km în linie dreaptă, ceea ce face ca acesta să fie considerat unul dintre cele mai sensibile puncte de pe teritoriul Alianţei”, a explicat generalul Grecu.

În esență, spună generalul Grecu, orice atac asupra flancului estic al NATO ar viza partea de nord. Motivul este simplu. În partea de sud a flancului, Turcia are o armată extrem de puternică și oricum un atac asupra acestui flanc nu ar viza sudul său extrem.

Pe de altă parte, România și Bulgaria ar fi mai greu de atacat decât Balticele și Polonia pentru că orice ofensivă militară clasică ar trebui să țină cont de formele de relief. Iar munții României și cei ai Bulgariei ar fi piedici naturale în fața blindatelor atacatorului, în vreme ce Armata Română și Armata Bulgară ar putea să reziste mai ușor decât ar face-o balticii sau polonezii, care se află într-o zonă de câmpie.

Citește și: Cât de mult depinde România de deznodământul războiului din Ucraina. Toate scenariile economice ale Europei

„Pe de altă parte, relieful favorizează acţiunile ofensive, atât spre Kaliningrad unde distanţa este mică aşa cum am spus, cât şi spre Polonia unde de la graniţa cu Belarus şi până la graniţa cu Germania există un relief jos, singurele obstacole naturale importante fiind râurile Vistula şi Oder, parţial şi Bugul.

Pe cale de consecinţă, există argumente solide să afirmăm că Ţările Baltice şi Polonia sunt cele mai expuse state de pe flancul de est, concentrarea Alianţei asupra regiunii fiind şi logică, şi necesară”, mai spune generalul Grecu.

El este convins că în cazul unui atac asupra părții de sud a flancului estic, NATO ar interveni prompt și ar lovi cu toate forțele în atacator, indiferent cine ar fi.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău