Există în societatea noastră o categorie de persoane care susțin că realizează o critică a unei idei, începând să vorbească despre propriile idei sau obsesii.

Cu orice prilej, ele vor începe prin a arăta că nu are niciun rost să discutăm o anumită temă, pentru motivul serios că nu ele sunt cele ce s-au gândit la ea; ori, dacă s-au gândit, cu totul altul este sistemul de referință și, pentru că nu este timp acum pentru o expunere atât de complexă, mai bine să nu mai vorbim.

Asemenea persoane sunt cele mai vizibile atunci când sunt invitate să vorbească despre o carte și încep prin ne a spune ce nu au găsit în acea carte, cum ar fi scris-o dacă ar fi avut ele timp, ce ar fi trebuit să conțină acea carte și conchid că „domeniul e complex și s-ar mai putea spune multe despre…”.

Comentând acest obicei, un venerabil profesor universitar observa cu umor că singura condiție pe care trebuie s-o îndeplinească un prezentator de carte de la noi este să n-o citească, pentru că asta-i permite să spună orice-i vine-n minte.

Cu atitudini similare m-am întâlnit în scandalul, căci dezbatere nu au fost!, pe marginea retragerii volumului Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale de către editor, ca urmare a presiunii mediatice și a amenințărilor primite în legătură cu o listă a persoanelor ce propagă în România mesajele specifice propagandei ruse. Nu voi prezenta argumente în favoarea publicării listei, autorul studiului respectiv având suficiente. Ceea ce-mi propun este doar prezentarea felului în care a mai fost ratată o temă de dezbatere: propaganda rusă din România.

Amintesc faptul că, în studiul cu pricina, Constantin Ilaș s-a ocupat de identificarea mesajelor propagandei ruse activă în România de la începutul invadării Ucrainei de către Federația Rusă, adică din 2014. În acest sens, a făcut un inventar al unor asemenea mesaje din care a rezultat apoi o listă cu cei care le propagă și una cu mijloacele de comunicare prin care o fac. De aici a început zavera.

Trebuie să precizez că volumul a fost lansat la jumătatea lunii decembrie 2022. Eu am „gestionat” 100 de exemplare, dintre care 40 au fost drepturile autorilor, pe care le-am distribuit, 10 au fost dreptul meu de coordonator, iar restul au fost oferite gratuit participanților la evenimentul de lansare.

Din cele declarate de editor, în piață au fost trimise câteva zeci de exemplare, într-un tiraj-semnal, în luna ianuarie 2023, pentru ca la scurt timp să fie retrase. De aceea, nu știu exact câte exemplare au ajuns la public.

Citește și: O probă de russky mir

Știu doar ce am distribuit eu. Și încă ceva: nu am luat niciun leu pentru această publicație, „recompensa” mea fiind cele 10 exemplare; din câte știu, nici editura nu a avut vreo finanțare „străină” sau autohtonă pentru volum, cum în mod mincinos s-a afirmat.

Publicarea pe pagina mea de Facebook a paginilor cu cele două liste a generat un val de revoltă atât din partea unora ce și-au văzut numele acolo, cât și din partea unora ce nu apar în listă dar care, probabil, s-au simțit marginalizați, căci atfel nu-mi explic virulența cu care s-au aruncat în a produce serii întregi de minciuni și amenințări: că e o „listă neagră”, că e „oficială”, că eu sunt „omul serviciilor”, că am luat bani de la „ambasade străine” („agenturili”!, striga Ceaușescu în ‘89), că editura este a Uniunii Europene și, deci, „iată pe ce se duc banii europeni!”, că o să vedem noi ce-o să pățim, că vom avea iadul pe pământ, că, că, că…

O întreagă mașinărie de minciuni, amenințări și denigrări a fost pusă la lucru, după modelul sovietic al anilor ’50 de la noi.

După ce s-au mai potolit patimile și ieșirile publice halucinante, au început alte tipuri de mesaje: „dacă X este pe listă, înseamnă că aceasta nu are nicio valoare, pentru că știm noi că persoana respectivă nu avea ce căuta acolo”; „dacă Y nu e pe listă, înseamnă că lista nu are nicio valoare, fiindcă știm noi că persoana respectivă trebuia să fie acolo”; „lista e incompletă, deci nu e bună”; „lista amestecă putiniști cu neputiniști ca să-i salveze pe putiniști”.

De asemenea, au existat și mesaje care au susținut că lista e în regulă, dar că trebuie completată, ceea ce mulți au și început să facă. Din păcate, pentru că în scurt timp de la declanșarea isteriei cartea a fost retrasă, nu a fost posibil ca toți cei care s-au referit la acele liste să poată citi întreg capitolul, cu arugmentele autorului.

Așa s-a ratat dezbaterea pe care articolul tocmai dorea s-o deschidă despre propaganda rusă din România. Lista a fost o părticică din conținutul capitolului, iar exploatarea ei maniheistă a făcut să ajungă a fi tocmai partea care să blocheze accesul spre conținut. Iar editura și-a adus contribuția în acest sens, prin retragerea cărții exact în momentul în care ea trebuia să ajungă la public pentru o dezbatere a subiectului în cunoștință de cauză.  

Recent, a mai apărut încă un motiv de a rata dezbaterea despre propaganda rusă din România: teza că orice discuție pe această temă este inutilă atât timp cât nu se discută despre prezența intereselor economice ruse în România.

Mă întreb ce are una cu alta și de ce una ar anula-o pe alta. Și prezența intreselor economice ale Rusiei în România precum și propaganda Rusiei în România sunt teme importante de discutat. Problema este că, pentru prima, noi, cei din Piață, nu deținem date suficiente pe care doar instituțiile abilitate ale statului le dețin.

Așa, pe zvonuri că-n spatele unor companii austriece, de exemplu, s-ar afla magnați ruși nu se pot face analize credibile. Putem bănui orice, dar fără dovezi nu putem oferi reperele unor analize politice credibile. Apoi, interesele economice ale Rusiei în Germania au fost destul de bine cunoscute și prezența lor acolo nu a oprit Germania de la a sprijini Ucraina – a întârziat-o dar nu a oprit-o.

În schimb, mesajele propagandistice sunt diseminate de persoane cu numele la vedere și nu ne interesează dacă aceste persoane sunt sau nu finanțate de Rusia, ci faptul de a putea distinge care mesaje din fluxurile cotidiene sunt specifice propagandei ruse. Pe cetățenii unei țări nu cifrele de afaceri ale unui stat agresor îi fac să se raporteze la el, cât mesajele pe care le percep despre el.

Nemții au știut că primesc gaze de la ruși și, totuși, nu sunt atât de favorabili rușilor; românii nu au fost dependenți de gazele rușilor, au fost opresați atâția ani de ruși în perioada sovietică și, totuși, se află pe primul loc în ordinea aprecierilor față de rolul Rusiei la nivel global, după un an de măcel săvârșit de aceasta în Ucraina. Semn că propaganda rusă și-a făcut treaba.

Orice temă poate fi discutată și niciuna, oricât de importantă ar fi sau i s-ar părea cuiva că este, nu poate fi invocată ca motiv pentru eliminarea altora din discuție sau pentru ridiculizarea celor implicați într-o dezbatere.

Vorbeam despre intelectualii care vin doar să spună să nu contați pe cartea pe care tocmai ar trebui s-o prezinte pentru că nu conține ceea ce ar fi putut spune ei dacă ar fi scris-o – și nici n-o vor scrie vreodată; la fel sunt și cei ce susțin că orice discuție este ridicolă doar pentru că nu este despre subiectul pe care-l cred ei important – și pe care nici ei nu-l vor dezbate vreodată. Motivul este unul precis: „situația e mult mai complexă și câte s-ar putea discuta, dar…!”

Într-o asemenea paradigmă, chiar dacă în tot acest timp în Ucraina sunt uciși civili de către armata rusă invadatoare, acest lucru trebuie făcut în liniștea ce-ar trebui să ne ferească de ridicolul în care am putea cădea discutând chestiuni nesemnificative precum propaganda rusă ce ne prezintă victimele drept călăi iar pe călăi, eroi eliberatori.


Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective. 

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău