Haine care îmbină portul popular românesc cu tehnologia de ultimă generație, unele prezentate în premieră, altele admirate la Milan Design Week, vor fi expuse la Iași, la Heritage Re:coded 2.0.

Organizată în cadrul secțiunii Innovation&Digital, susținută de Amazon și parte a Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, expoziția va avea loc în perioada 19 – 28 mai, la Palatul Culturii. Heritage Re:coded 2.0 este curatoriată de FORÆVA, un laborator de design multidisciplinar fondat de designerul vestimentar Lana Dumitru și de arhitectul Vlad Tenu.

Expoziția prezintă ultima colecție a Studioului Foraeva, axată pe reimaginarea tradiției și a meșteșugurilor viitorului prin prisma dezvoltării tehnologiei și a științei informatice. Rochii, ii, broderii și cusături cu motive tradiționale, realizate printr-o tehnologie de printare 3D, vor putea fi admirate de public.

Citește și: Iașul devine capitala dansului. HazarDance aduce la Romanian Creative Week opt spectacole de dans celebre la nivel internațional, un concurs și două workshop-uri

„Unele piese vestimentare pe care le vom aduce în această primăvară la Iași au fost expuse anul trecut la târgul de design de la Milano. Altele vor fi prezentate în premieră la Romanian Creative Week.

Tehnologia de printare 3D pe material textil, dezvoltată de Stratasys, cu care am colaborat pentru realizarea acestor haine unicat, ne-a permis să păstrăm autenticitatea și frumusețea motivelor tradiționale românești, pe care le-am îmbinat cu tehnologia de ultimă generație.

Publicul va putea vedea, între altele, haine cu broderii și cusături stilizate care, analizate în detaliu, ne vor dezvălui anumite figurine, simboluri, litere și chiar texte, toate printate 3D, care duc mai departe povestea tradiției”, explică Vlad Tenu.

O reflecție asupra moștenirii culturale lăsată generațiilor viitoare, expoziția Heritage Re:coded 2.0. este o celebrare a diversității și a patrimoniului etnografic, prin decodificarea și reinventarea motivelor grafice vechi de secole, cu ajutorului designului computațional.

Procesul creativ este, conform organizatorilor, augmentat de un algoritm specializat în interpretarea și recrearea motivelor tradiționale, în aceeasi manieră în care modelele cusute de mână erau codificate și transmise din generație în generație.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC). Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Partenerii FEPIC în organizarea RCW sunt: Primăria Municipiului Iași, Palas, Ministerul Culturii, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.

Puteți urmări Romanian Creative Week și pe Facebook și Instagram.


SunMedia este partener media al Romanian Creative Week

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău