​Pătrunderea în spațiul academic al SNSPA a celor de la AUR pentru a îndemna studenții să părăsească școala și să se alăture mișcării lor ne aduce aminte de anii ’20 ai secolului trecut, când studenții cuziști și apoi înregimentați în Garda de Fier blocau susținerea cursurilor în Universitatea din Iași.

Legionarismul a apărut între zidurile universității; aurismul a apărut pe stadioane și acum atacă universitățile. Lipsa de reacție a guvernanților și a societății de atunci a făcut ca mediul academic să devină unul irespirabil. Lipsa de reacție de astăzi pregătește terenul pentru o atmosferă similară. Ce este de așteptat? Un nou Zelea Codreanu asasinând un nou Manciu?

​Într-o societate în care educația este și așa făcută cu greu, fiind mereu ultima la împărțirea bugetului, în care tot felul de influenceri lansează pe rețelele sociale aberații ce strâng milioane de aprecieri, în care intelectualii publici cu convingeri democratice sunt acuzați că subminează Biserica și vâna națiunii, apare o mișcare care propune explicit părăsirea școlii pentru înregimentarea politică. Mesajul e simplu – ori la școală, ori cu noi – și exprimă fără rezerve nivelul de educație al celor ce-l lansează.

​Trist este că în această mișcare au intrat oameni din mediul academic. De exemplu, la Iași, candidați pentru europarlamentare sunt două cadre universitare, iar lista pentru parlamentare va fi deschisă tot de un cadru universitar.

Am aflat cu stupoare că la Sibiu, sub steagul AUR, va candida pentru europarlamentare un cadru didactic universitar, specialist în științe politice. Îl știam un om de stânga, cu convingeri democratice, textele publicate în revista Polis dovedind aceasta. Uite că s-a înregimentat în partidul extremist neolegionar AUR.

Asta îi lipsea AUR: oameni de vitrină, cu acoperire academică, în spatele cărora să acționeze galeriile adunate de pe stadioane. La fel cum mulți politicieni și-au cumpărat doctorate, pentru că le lipseau din cv-uri, AUR și-a achiziționat universitari, pentru a nu se mai spune că-i reprezintă pe turbulenții de pe stadioane. Această nouă trădare a cărturarilor ne va costa mult, pentru că face posibilă amestecarea valorilor și răsturnarea ierarhiilor legitimate de muncă și cunoaștere.

​Au început să apară sondaje în care auriștii și liderii lor sunt la cote ridicate. Deja înălțimea acestor cifre, care sunt doar o promisiune, le-a dat curaj pentru a deveni violenți și pentru a agresa medii în care politica nu are ce căuta decât ca obiect de studiu. Va fi o campanie electorală plină de violențe, în care instituțiile de educație și de cultură vor fi asaltate de asemenea comandouri.

Dacă societatea și autoritățile publice vor fi pasive la fel ca-n anii ’20 ai secolului trecut, vom avea anii ’20 ai acestui secol trași la indigo după cei de atunci. Prin noile violențe, AUR va sărbători centenarul violențelor de atunci. În fiecare an, până în 2040.


Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.   

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău