Marius Văcărelu este avocat, doctor în științe administrative și specialist în geopolitică. Predă de aproape două decenii la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și i-au trecut pe sub ochi generații întregi de studenți, arată INVESTIGATORIA, în introducerea unui amplu interviu realizat cu profesorul universitar.

Marius Văcărelu a văzut degradarea sistemului, a asistat la scăderea standardelor în mediul universitar și s-a luat de fiecare dată la trântă cu tentația eliminării exigențelor academice, încercând să-și mobilizeze studenții să demonstreze cât mai mult. Și asta n-a fost deloc ușor.

În ciuda dificultăților pe care le-a întâmpinat de-a lungul carierei sale academice, Marius Văcărelu a punctat performanțe notabile, fiind membru al colectivului care redactează revista de geopolitică şi geostrategie „Geopolitica”, membru fondator al Societăţii Academice de Ştiinţe Administrative şi al Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României. Mai mult, lucrările sale sunt publicate în SUA, Marea Britanie, Franţa, Polonia, Rusia etc.

Citește și: România needucată. Noile legi ale Educației de care se vor bucura impostorii academici

Avem de-a face, deci, cu un om care a luat întotdeauna foarte în serios rigorile academice și căruia i-a plăcut  să învețe constant și cu pasiune. Așa că discutăm despre un doctor care și-a obținut titlul prin muncă reală. Ca atare, nu puteam găsi un interlocutor mai bun cu care să dezbatem un subiect atât de sensibil precum plagiatul în mediul academic.

Drept urmare, INVESTIGATORIA l-a provocat pe profesorul universitar Marius Văcărelu la un dialog liber despre ce înseamnă să faci o teză de doctorat în România, cât durează să muncești la o astfel de teză, despre relația doctorandului cu coordonatorul de doctorat, despre responsabilitatea celor doi în cazul identificării ulterioare a plagiatului, despre frecvența plagiatului în mediul universitar și, mai ales, despre toate motivele care au adus sistemul în acest punct foarte vulnerabil al său.

Citește interviul cu profesorul Marius Văcărelu pe INVESTIGATORIA. 

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău