Este inevitabil un cutremur puternic în România, însă nimeni nu poate ști când, iar daunele preconizate vor fi mai mici decât la cel din 1977, consideră doctorul în geodinamică Marina Manea.
Profesor și cercetător la universitățile UNAM (Mexic) și Kobe (Japonia), românca explică, pentru SunMedia, de ce nu pot fi anticipate cu exactitate seismele, dar și de ce unele zone ale țării sunt mai expuse decât altele.
SunMedia: Periodic, pe Glob au loc cutremure, unele de intensitate mare, distrugătoare, așa cum a fost cel din Turcia, de acum. Prin ce e diferit acest cutremur de cel care a avut loc în România, în 1977?
Marina Manea (foto): Până în momentul în care se vor citi aceste rânduri, vom ști că s-au produs deja, undeva pe Pământ, câteva cutremure de magnitudine mică, poate chiar și medie. Cutremurul din Turcia a fost un eveniment destul de rar, însă să nu uităm că și Turcia se află la confluența a nu mai puțin de patru plăci tectonice, iar cutremurul din 6 februarie s-a produs în vecinătatea unui punct triplu, în care trei plăci tectonice vin în contact.
Acest cutremur este diferit față de cel din 4 martie 1977 din România prin faptul că s-a produs la suprafață (focar la o adâncime de cca. 17 km), pe o falie crustală cu alunecare pe un plan de falie vertical. În schimb, cutremurul din 1977 s-a produs în adâncime (focarul fiind situat la o adâncime de cca 95 de km).
De asemenea, magnitudinea a fost diferită, un cutremur cu magnitudinea de 7.8 ca cel din Turcia a eliberat o cantitate de energie de patru ori mai mare decât un cutremur de 7.4 grade, ca cel din 1977.
Cutremurele mai adânci se resimt pe distanțe mai mari în comparație cu cutremurele de suprafață, iar acestea din urmă produc pagube foarte mari în zona epicentrală, adică deasupra focarului.
Și care dintre cele două cutremure a fost mai periculos?
Dintre cele două cutremure, cel din 4 martie 1977 și cel din 6 februarie 2023 din Turcia, cred că amândouă au fost la fel de periculoase, chiar dacă accelerația seismică maximă pentru cutremurul din Turcia a fost mai mare.
La cutremurul din 1977, una dintre probleme principale era faptul că multe construcții afectate erau vechi sau foarte vechi, iar altele chiar dacă erau mai noi nu fuseseră construite luând în calcul cutremure de asemenea magnitudine.
În Turcia, deși multe dintre clădirile afectate au fost și construcții noi, care probabil au respectat normele de construcție în caz de cutremur, accelerația seismică a fost foarte mare, peste ceea ce este prevăzut în norme.
Acest lucru se întâmplă deoarece nu se poate dimensiona și construi o clădire luând în calcul scenariul catastrofic, așa cum a fost în Turcia, pur și simplu este extrem de scump să se construiască așa.
De câte feluri pot fi cutremurele și care sunt cele mai periculoase?
Cutremurele de pământ sunt de foarte multe tipuri. Există chiar și cutremure așa-zise lente care nu se simt, dar eliberează o cantitate de energie similară cu mișcarea telurică din 4 martie 1977 din țară, dar se distribuie pe perioade mari de luni de zile.
Dar, în principal, există câteva tipuri de cutremure care pot fi considerate ca fiind cele mai periculoase.
Aici se află cutremure de subducție, care se produc în general în jurul Inelului de Foc și afectează țări ca Mexic, Japonia sau Chile. Acestea sunt cele mai de suprafață (câțiva zeci de km adâncime) din aceste zone. Aici aș putea să menționez cutremurul din Sumatra-Indonezia 2004 și cel din Tohoku-Japonia 2011.
Tot în aceste zone se produc și cutremure la adâncimi mari și foarte mari (pot ajunge și la 700 de km adâncime). Acestea tind să fie mai rare, dar pot produce daune importante. Aici intră și cutremurul din 4 martie 1977.
O altă categorie de cutremure este cea în care mișcarea telurică se produce pe o falie crustală cu alunecare pe un plan de falie vertical. Acestea sunt aproape de suprafață, și pot produce local daune foarte mari. În această categorie întră cutremurul din 1995 din Kobe-Japonia și evident cel din 7 februarie din Turcia.
Există și cutremure care pot fi provocate de activitatea umană?
Cele amintite sunt toate cutremure care se produc natural, însă există și cutremure induse de activitatea umană. Aici aș putea să menționez activitatea seismică asociată exploatărilor de zăcăminte (gaze, petrol, sare) sau la umplerea bazinului în cazul construcției unui baraj. De asemenea se mai pot produce cutremure prin prăbușirea unei caverne sub pământ, sau printr-o explozie într-o cavernă subterană.
Revenind la cele două cutremure, există voci care susțin că între seismul din Turcia, din 1939, și cel din România, din 1940, ar fi existat o legătură. Și aceleași voci susțin că în România ar urmă să avem în cel mult un an un cutremur absolut devastator. Sunt simple speculații sau sunt afirmații bazate pe știință?
Deocamdată, nu a fost demonstrată științific o asemenea legătură. Iar în ceea ce privește o așa-zisă „predicție” a cutremurelor de pământ, acest lucru este cu neputință în momentul de față. Așa cum spunea Charles Richter la Caltech: predicția cutremurelor este un „hering roșu”, se referea la faptul că cei care invocă predicția nu fac altceva decât să devieze atenția de la cauza reală a problemei, și anume că trebuie dimensionat, construit și consolidat bine.
În România există mai multe falii care pot genera cutremure, iar mitul că zonele intracaraptice sunt total la adăpost a circulat în presă. În ce măsură poate fi adevărat?
Falii există peste tot în lume, nu numai în România. Diferența este că în unele zone aceste falii sunt mai active decât în alte zone. Dacă va referiți la arcul Carpatic, da, acesta joacă poate un rol de scut față de cutremurele vrâncene de adâncime. De total la adăpost nu poate să fie vorba, se pot produce cutremure de suprafață în zone mai restrânse.
Vedeți, aceste mituri și legende există deoarece nu există o pregătire constantă și consistentă pentru populație încă din școala primară sau chiar grădiniță în domeniul cutremurelor de pământ. Oamenii încearcă și ei, cum pot, să acopere acest gol imens care există în procesul educațional.
Care ar fi, totuși, zonele cele mai expuse în România?
Când vorbim de zone expuse, vorbim nu numai strict din punctul de vedere al magnitudinii unui cutremur. Trebuie analizată și starea construcțiilor, densitatea populației.
Orașele, prin natură lor, sunt mai expuse, iar orașele care sunt ridicate în zone în care terenul prin natură să nu este consolidat, cum este cazul orașului Mexico City, construit pe fundul unui fost lac, sunt mai vulnerabile în caz de seism.
În România nu aș putea spune care oraș este mai expus și care este mai puțin expus, interacțiunea între teren și fundația clădirilor fiind foarte importantă. O evaluare riguroasă este necesară în acest sens.
Dar la nivel global, ce zone s-ar putea confrunta cu cutremure devastatoare precum cele din filmele cu dezastre naturale?
În general, filmele au tendința de a exagera lucrurile, pentru a atrage publicul. Dar într-o mare măsură reflectă dramatismul momentelor în care se produc aceste evenimente catastrofice. Zonele cele mai expuse sunt zonele în care activitatea tectonică este intensă, dar nu numai.
De exemplu, zonele de subducție, în care o placă oceanică se deplasează pe sub o placă continentală sau oceanică, sunt zonele cele mai expuse la nivel global.
Dacă ne uităm la cele mai devastatoare cutremure (Chile, Alaska, Mexic, Indonezia sau Japonia), care s-au produs în ultima sută de ani, marea majoritate a acestora s-au produs în asemenea zone, în majoritatea lor circumpacifice. Aici frecvența cu care aceste evenimente de mare magnitudine se produc este mare.
S-a vorbit despre faptul că în Marea Neagră, dar și în alte mări ale Europei, ar putea să apară un tsunami devastator, precum cel din Japonia, de la Fukushima. În Germania, s-a mers până acolo încât ecologiștii au făcut presiuni și au fost închise centralele nucleare din acest motiv. Cât de mare e riscul în realitate?
Nu cred că se poate compara situația din Japonia de la Fukushima cu Europa, așa cum nu se poate compara Marea Neagră cu Oceanul Pacific. Deci, riscul producerii unor tsunami de origine tectonică în Marea Neagră este scăzut.
E inevitabil să avem un cutremur de mare intensitate în România și, dacă da, există o periodicitate, așa cum au spus unii?
Din păcate, da, este inevitabilă producerea la un moment dat a unui cutremur de mare intensitate în România, așa cum este inevitabilă producerea în alte părți ale lumii, că Japonia sau Mexic.
Trăim pe o planetă vie și, ca atare, mișcarea plăcilor tectonice și cutremurele, ca manifestare a acestei mișcări, este un fenomen cât se poate de natural. În ceea ce privește așa-zisa periodicitate, registrul de înregistrări seismice este unul foarte limitat.
Să nu uităm că localizarea cutremurelor cu metode științifice are loc de o perioadă relativ recentă de timp. Să zicem că după cel de-al Doilea Război Mondial s-a început, în mod sistematic și coerent, la nivel mondial înregistrarea acestor evenimente.
Această perioadă de timp este, din păcate, foarte mică pentru a putea face o statistică solidă a evenimentelor de mare magnitudine și a face, eventual, o estimare de producere în viitor.
Putem anticipa când va avea loc un cutremur? Ce indicatori există și cu cât timp înainte poate fi prezis?
Răspunsul cel mai scurt este nu. Cutremurele nu se pot anticipa, sau mai bine zis, nu se pot anticipa cu precizie. De exemplu, în partea de Vest a Japoniei, în lungul fosei oceanice Nankai, există o mare posibilitate de a se produce un cutremur de subducție de mare magnitudine în următorii 30 de ani, și asta în condițiile în care există o mare densitate de echipamente atât pe uscat, cât și pe fundul oceanului.
Există vreo legătură între cutremure și alte fenomene naturale – maree, lună plină, alinierea unor planete etc?
Pe scurt, nu. Pe Pământ, de exemplu, majoritatea deformației indusă de Luna este consumată prin mareea oceanică.
Sunteți profesor în Mexic și Japonia, țări în care cutremurele sunt la ordinea zilei. Cum se face că o țară că Japonia nu înregistrează decât foarte rar victime, deși seismele sunt dintre cele puternice?
Este o foarte bună observație, dar nu mereu a fost așa. De exemplu, la cutremurul din Kobe din 1995 au fost foarte multe victime, a urmat un incendiu puternic, s-a prăbușit o mare secțiune din autostrada suspendată Hanshin. Diferența este că japonezii învață foarte mult din aceste evenimente și îmbunătățesc soluțiile de construcții.
De exemplu, la autostrăzile suspendate, stâlpii care susțîn întreaga structura sunt cămășuiți în oțel, pentru a le mari rezistența la forfecare în timpul unui cutremur. Casele se construiesc obligatoriu cu un spațiu între ele și se folosesc acum materiale ignifuge. La fiecare eveniment seismic acesta este răspunsul societății, și este cea mai bună abordare.
În plus, se discuta mereu pe această tema într-o manieră constructivă, ce trebuie făcut din timp. Din păcate, la noi în țară ne trezim doar când se întâmplă și totul este tratat cu un fel de panică și fatalitate, cu repeziciune, fără să se înțelega complexitatea naturii acestor fenomene.
Ce ar trebui să învețe românul de rând din experiența japonezilor, respectiv statul român din experiența niponilor?
Multe, dar într-un ritm susținut și coerent, nu așa din când în când, pe fugă ca și cum asta ar rezolva totul. Și aici nu mă refer doar la aspectul financiar. Colaborările de succes se clădesc greu și cu răbdare.
De exemplu, de ce nu există o coloan săptămânală într-un ziar de circulație în care să se prezintă o mică pastilă de știință legată de acest subiect atât de important pentru România? Lumea, cu siguranță, o să citească și o să se informeze.
Vreau să spun că nu chiar totul cade în responsabilitatea guvernelor, trebuie să existe un efort societal comun și de undeva trebuie început cumva. Dacă tot timpul aplicăm atitudinea de „panică în față drobului de sare”, atunci nu se va întâmpla nimic bun, pentru că aceste cutremure nu pot fi ascunse sau întârziate cumva și nu există ordonanță de guvern care să le interzică apariția în timpul vieții noastre. Dar, există posibilitatea unor programe de pregătire a populației pentru a putea reacționa prompt și logic în caz de urgență.
Și care ar fi principalele măsuri ce pot fi luate în cazul unui cutremur?
Aici nu trebuie să inventăm totul de la zero, există o vastă experiență în acest sens, iar Japonia este, poate, unul dintre cele mai bune exemple.
Am văzut că există o mare gamă de kituri de cutremur la prețuri acceptabile, care pot fi achiziționate în multe magazine. Dacă vreți, acestea sunt echivalentul cutiei medicale din mășină.
Acestea trebuie să existe tot timpul în casa cuiva și trebuie să conțină un minimum de elemente necesare. În plus, trebuie efectuate anual exerciții de evacuare în caz de cutremur. Ca sugestie, acestea ar putea fi efectuate în fiecare an, pe dată de 4 martie, între orele 10.00 și 12.00 A.M, în toată țara în același timp și în toate instituțiile.
Acest lucru este foarte bine stabilit în Japonia și Mexic. Odată ce un cutremur se produce, primul lucru către trebuie făcut este să nu se intre în panică, iar exercițiile la care mă refeream pot participa din plin la neinstalarea panicii în rândul populației.
O populație educată nu intră în panică pentru că știe ce trebuie să facă, ce pași trebuie urmați.
În plus, câteva sfaturi minime ar fi evitarea dulapurilor grele, supraîncărcate, care după cum știm, există cam în fiecare casă. Sau, asigurarea acestora. De asemenea, nu trebuie folosit liftul pentru evacuare, iar casa scărilor trebuie și ea evitată (să nu uităm tragedia din 1977, în care marele actor Toma Caragiu și-a pierdut viața). Din păcate, nu putem să acoperim acum toate aspectele dar, așa cum spuneam, acest lucru trebuie făcut coerent la nivel național.
Cât de devastator ar fi în cazul României un cutremur mare și cât de pregătiți am fi acum comparativ cu anii 1977 și 1940?
Față de 1977, cred că situația este diferită. De exemplu, deși mai există case foarte vechi, numărul acestora este cu mult mai mic decât în 1977 sau 1940. În plus, s-au adoptat noi coduri de construcție după cutremurul din 4 martie 1977.
Deci, ceva pozitiv s-a întâmplat după acest eveniment, ceva s-a învățat și s-a implementat. Practic, tot ce s-a construit după 1977 trebuie să respecte noile reglementări în ceea ce privește rezistența la seism. În ce măsură acest lucru este respectat sau nu, nu am de unde să știu, dar, în principiu, trebuie să existe un sistem de control al calității în construcții.
Cutremur fără victime în România
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe Richter s-a produs, luni, 13 februarie 2023, la ora locală 16:58, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citate de Agerpres.
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 15 kilometri şi a fost localizat la 102 km Sud-Vest de Sibiu, 107 km Nord-Vest de Craiova şi 137 km vest de Piteşti. Ulterior, într-un interval de numai 30 de minute, un nou cutremur, de această dată cu magnitudinea de 3 pe Richter, s-a produs aproape în același loc. Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 15 kilometri şi a fost localizat la 109 km Sud-Vest de Sibiu, 111 km Nord-Vest de Craiova şi 146 km Vest de Piteşti.
În ambele cazuri nu au existat victime și nici nu au fost semnalalte pagube importante.
