O amintire cu Antonescu

Universitatea din București a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa lui Ion Antonescu. Istoria s-a derulat repede după condamnarea și executarea mareșalului și birocrația – să credem asta – l-a uitat. Iată că acum, după atâția ani, gestionarea memoriei a început să funționeze.

Așa cum era de așteptat, au sărit mulți în apărarea fostului Comandant al statului, un spectru larg de reacții apărând pe rețelele de interacțiune socială. Unii, chiar provenind din medii academice, au confundat titlul onorific cu cel științific, legând scandalurile de plagiat de astăzi de retragerea titlului lui Antonescu: la câte plagiate sunt azi, ce mai conta dacă-i lăsa titlul? Alții consideră că Antonescu nu poate fi pedepsit de două ori pentru aceeași faptă, confundând retragerea unei distincții cu un alt proces.

Citește și: Stai, să vedem ce va fi mâine!

De-a dreptul comic este faptul că mulți dintre cei ce-l susțin pe Antonescu astăzi sunt aceiași care defilează ca mari monarhiști, postând mereu fotografii cu Regele Mihai și citate din discursurile Majestății Sale.

Or, cunoaștem modul incalificabil în care l-a tratat Antonescu pe Rege precum și faptul că Regele a organizat arestarea mareșalului pentru a opri aventura armatei române în teritoriile URSS alături de armata germană. Gestul Regelui a scurtat războiul și a salvat de la moarte sigură mii de vieți. 

După căderea comunismului, Ion Antonescu a fost prezentat în lumină de martir, fiind mereu prezentate scene de la procesul său, desfășurat sub atenta supraveghere a sovieticilor, situație ce a generat un sentiment că i s-a făcut o nedreptate.

Or, cu toate păcatele comuniștilor, lui Antonescu a fost ce-i imputa. Nu intru în discuția referitoare la oportunitatea trecerii dincolo de granițele României în războiul împotriva URSS, temă discutată și departe de a fi epuizată.

Dar, piatra cea mare și grea a fost Pogromul de la Iași, din Basarabia și din Bucovina, de care Ion Antonescu s-a făcut vinovat.

Citind astăzi diversele opinii pe acest subiect, mi-am adus aminte de un episod petrecut în toamna lui1940. Înainte cu o săptămână de descinderea legionarilor conduși de Ilie Vlad Sturza la domiciliul lui Petre Andrei pentru a-l aresta, eveniment petrecut pe 4 octombrie 1940, savantul s-a întâlnit cu chestorul de poliție Ion Vlasie și, discutând despre represaliile legionarilor împotriva foștilor demnitari, i-a spus acestuia că nu vrea să aibă soarta lui Victor Iamandi, fost ministru al justiției care luase măsuri împotriva legionarilor.

Petre Andrei fusese coleg de facultate cu Iamandi, iar orientările politice diferite pe care le-au avut ulterior nu le-a alterat prietenia. În septembrie 1940, când a avut loc discuția, Petre Andrei știa de maltratările la care era supus Victor Iamandi la Jilava de către legionari și tocmai de aceea, când legionarii au venit să-l aresteze, a luat cianură.

Citește și: România și Republica Moldova. De la podul de flori la tăceri pline de îngrijorare

În acea perioadă, soția lui Victor Iamandi umbla să ceară clemență pentru soțul ei, care oricum era grav bolnav. Iată un episod relatat de Petru P. Andrei, fiul savantului:

„După moartea tatei, a venit la mine Aneta Iamandi, a doua soţie a lui Victor, şi ce-mi spune: «M-am dus la Antonescu şi l-am rugat: «Domnule, o să-mi omoare soţul în închisoare. Domnule mareşal, regimul de acolo este cumplit. Vă rog!».

Ştiţi ce i-a răspuns Antonescu? «N-are decât să facă ceea ce a făcut Andrei!»” (Petre Andrei & Petru P. Andrei, Memorii și istorii, 2022, p. 331). Pe 26 noiembrie 1940, Victor Iamandi va muri la Jilava. Cam atât.