O categorie ce se face auzită din ce în ce mai mult odată cu o anumită oboseală a putiniștilor zgomotoși este cea a realiștilor.
Sunt cei ce pun un bemol pe revolta în fața crimelor comise de Rusia în Ucraina prin mutarea temei în terenul comod al paradigmei realiste din relațiile internaționale, care ne prezintă drama ucrainenilor ca pe un episod în jocul pentru dominație al marilor puteri și ca pe o firească etapă pe care „pătimașii” sau „victimele propagandei” (nu spun care, dar se pare că se referă la cea americană) nu o înțeleg.
Puterile cresc și descresc, așa cum s-a întâmplat mereu în istorie, așa că ce mare culpă ar avea Rusia că ucide fără discernământ în Ucraina? Se schimbă polii de putere în lume, ce nu înțelegeți?! Este o legitate ce-și urmează cursul și n-ar trebui să ne aprindem atât! Așa e la război, mor oameni și unii chiar merită acest lucru odată ce îndrăznesc să se opună acestei legități pe care nu s-au obosit s-o înțeleagă. Cum ar fi urcrainenii, de pildă.
Așa că, despre războiul din Ucraina ar trebui să se tacă. Ar trebui să asistăm ca la un fenomen natural și singurul dialog permis este: „– Ce să-i faci?” „– N-ai ce să-i faci!” Sau, mult mai pe scurt, în jargonul rețelelor sociale: „csf? ncsf!”
Ce simplu este să numeri bicele pe spinarea altora! Acest model explicativ este vechi și își are meritele sale epistemologice în sălile de curs, însă eroarea celor ce defilează cu el în acest mod este aceea că îl consideră fundament al atitudinii pe care fiecare ar trebui s-o aibă față de crimă. Când un criminal apasă pe trăgaci pentru a-și ucide victima, apare realistul și explică doct condițiile balistice în care s-a produs fenomenul:
„O persoană lovită cu un glonț cu viteza x de la distanța y va sfârși prin a avea răni incompatibile cu viața. Acesta este singurul lucru pe care-l putem spune despre acest fenomen. Haideți, mergeți fiecare pe la casele voastre și să fiți atenți să nu vă plasați în traiectoria unui glonț pentru că știința ne demonstrează că el poate ucide. Oricine va căuta alte cauze decât cele fizice ale decesului celui plasat în calea glonțului se va umple de ridicol, ca unul ce nu cunoaște adevărurile elementare ale naturii.”
Nicio problemă, nu e greu să înțelegi condițiile fizice ale producerii actului în cauză. Dar cum îl poți accepta senin tu, ca ființă morală? Poate explicarea sau, în cazuri rare, înțelegerea unui fenomen să atragă după sine și legitimarea lui? Asta i-a frământat pe „pătimașii” care nu s-au putut menține arogant la cota zero a implicării morale, de dragul unei iluzorii „științificități”, care nu au putut rămâne indiferenți la crime – atât la cele individuale, cât și la cele colective.
Unul dintre ei a fost Kant, care a clarificat legile unei realități diferită de cea naturală, a pietrei și a firului de iarbă: cea umană, în care vorbim de individ, de alegerile și de responsabilitățile ce decurg din acestea. Actele individului nu pot fi privite ca naturale, ci ca acte ivite din voința lui, din judecata urmată de o alegere.
Și gânditorul din Königsberg (actualmente Kaliningrad, enclavă pe care Rusia se bate pentru a o menține doar în amintirea marelui gânditor, nu-i așa?!) a extrapolat principiul moral și asupra statelor, gândind că aplicarea lui la nivel internațional ar putea fi premiza unei „păci eterne”.
Da, pare pretențioasă formula, dar kantianismul a devenit operațional în principiile de drept internațional, trecând din domeniul moral în cel juridic. Statele nu sunt realități naturale, ci subiecte de drept internațional, ce pot compărea pentru faptele lor în fața unui tribunal internațional. Un stat nu poate pretinde că întreprinde o acțiune pentru că i-a venit lui sau pentru că e o lege naturală care l-a împins să… La fel ca un individ, statul răspunde pentru faptele sale, mai ales când este semnatar al tuturor documentelor ce statuează principiile internaționale de drept și când mai face parte și din forurile create pentru a veghea respectarea acestor principii. Un stat semnează tratate, cu drepturile și obligațiile pe care le incumbă acestea.
Să revenim la realiștii care ne țin lecții ca entomologii care, după ce înfig un ac în insectă, ne îndeamnă să observăm cât de comic dau acestea din picioare.
De unde să știe proastele de insecte de faptul că un ac de oțel înfipt în corpul lor poate produce așa ceva!?
Dacă ar ști, s-ar purta mai sobru. Or, ele dau mai departe din picioare ca și cum viața lor ar mai avea sens. Dar, ce să te aștepți de la insecte dacă oamenii… Ucrainenii, de exemplu!
Acești semeni ai noștri ce ne vântură realismul lor, ce vin să ne explice dintre ghețurile judecăților lor imparțiale anumite legități ce sunt locuri comune pentru cei intresați de mersul lumii, ignoră ordinea de drept clădită cu greu în ultimul secol. De când e lumea a existat luptă pentru putere, de la individ la comunitate, de la sat la stat. Ce mare lucru au descoperit ei azi?
Nu asta e problema, ci faptul că lumea civilizată a pus la punct un mecanism prin care lupta pentru putere să se facă în cadre negociate și acceptate de părțile implicate, astfel încât să fie cât mai puține victime omenești, să nu se producă crime precum cele din Ucraina.
Dar, realismul ignoră așa ceva, deși are pretenția că e o teorie din domeniul științelor sociale și politice. Poate știința socială sau cea politică să ignore componenta morală a fenomenului pe care-l analizează? Iată o întrebare la care mai degrabă vor răspunde pietrele decât realiștii.
Citește și: Russkiy mir a pierit „pre limba ei” moldovenească
Preoții neutralității realiste nu vor să audă de toate acestea. Pentru ei, ceea ce se întâmplă în Ucraina nu are la origini decizia responsabilă sau iresponsabilă a unor oameni, ci sunt procese naturale. Păi, asta a spus și Putin la Valdai: „Am făcut acolo [în Ucraina – n. n.] o lovitură de stat, care a dus la o serie de evenimente tragice, inclusiv operațiunea noastră militară specială?
Nu, nu am făcut-o. Dar nu contează, ceea ce contează este că schimbările tectonice au loc și vor continua să aibă loc. Acțiunile noastre nu au nimic de-a face cu asta. Da, într-adevăr, evenimentele în desfășurare pur și simplu evidențiază mai clar și împing unele procese care încep să se dezvolte, poate mai repede decât a fost până acum. Dar, în general, sunt inevitabile și acest lucru s-ar întâmpla indiferent de modul în care Rusia ar acționa în direcția ucraineană”.
Pentru Putin, totul se petrece natural precum fenomenele geologice, nu ca urmare a unor decizii; doar ceea ce face Occidentul este artificial și chiar împotriva omului.
Ce-i mai place lui Putin realismul! Ce se mai întâlnește el cu realiștii!
Ceea ce nu vor putea explica niciodată realiștii cu paradigma lor este cum au decis ucrainenii să se opună invaziei rușilor. Sigur, vor pune acest lucru pe seama americanilor. De fapt, în opinia lor decizia nu este a ucrainenilor, așa cum pentru Lavrov nici nu există o invazie a Rusiei în Ucraina. Ce se mai întâlnesc oamenii ăștia!
Cu toții vor constata însă că modelul liberal a săpat în roca realismului, astfel încât placa tectonică putinistă se pare că se macină. Nu va fi un proces fără reculuri, dar va fi. Noroc că realiștii nu au mai avut succes în Occident, căci și acum Europa ar fi fost zguduită de barbaríi precum cele ale rușilor în Ucraina.
M-am întrebat adesea ce ar face acești viteji ai realismului politic prăvălit peste lume din fața tastelor dacă rușii ar invada România. Probabil că mulți ar fugi în Occident, așa cum au fugit cei ce nici nu i s-au opus lui Putin dar nici nu au mers în războiul lui. Că așa înțeleg ei legitatea. „Lași și n-are curaj”, vorba unui pesonaj caragialesc. Ce mai seamănă oamenii ăștia!
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
