Sunt multe necunoscute în istoria răzmeriței mercenarilor Wagner. Ce știa Putin despre planurile lui Prigojin? Care a fost rolul generalului Armaggedon în această încurcată poveste? Vorbim despre un conflict între clanuri, cel moscovit și cel leningradean?

Ambiguitățile plutesc, tabloul este, de fapt, un halou deconcertant, luminile și umbrele se intrețes contradictoriu, fragmentar, incoerent. Istoria Rusiei este una a conspirațiilor. Tradiția statală rusă este liberticidă.

Statul este omnipotent, individul este doar un cog in the wheel, inlocuibil oricând, dispensabil, eliminabil. Secole de subjugare au dus la resemnare și abandon. Teama fost interiorizată. Se tem deopotrivă potentații și masele. Cei care nu cedează sunt izolați, arestați, condamnați la regim solitar în sinistrele închisori putiniste.

Citește și: Trădări, comploturi, răzbunări

Ce-a urmărit Putin cu escapada propagandistică din Daghestan? O demonstrație de vigoare și voință? Un efort de autoconvingere că este stăpân pe situație? Kremlinologii notează contrastul dintre Putin îmbăindu-se în mulțimi și dictatorul izolat și distant din toți acești ani.

Este un reality show în plină desfășurare. Unul în care se confruntă două sau mai multe bande de gangsteri. Timp în care cad bombe peste civilii din Ucraina. Demența declanșată de Putin pe 24 februarie 2022 nu poate fi oprită fără scoaterea lui Putin din joc. Noviciokul îi poate fi servit și lui.


Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău