Întâlnirea dintre dictatorul rus şi tiranul nord-coreean marchează adâncirea unei direcţii de politică externă: izolarea conduce la consolidarea alianţelor cu statele-paria din comunitatea internaţională.

Alături de Iran, Coreea de Nord devine un al doilea partener strategic al Rusiei. Ignorând sancţiunile internaţionale la care ea însăşi a subscris, Rusia alege să sprijine un regim ce nu are altă raţiune decât promovarea terorismului nuclear.

Semnificaţiile acestei vizite sunt cât se poate de limpezi. Rusia lui Putin nu se mai simte obligată să respecte nici un angajament asumat anterior. Agresivitatea Rusiei are o miză globală – aceasta este destabilizarea sistemului întemeiat pe valorile occidentale. Statul revizionist rus se află, în această luptă, alături de cel nord-coreean. Fortăreaţa Rusia întinde o punte spre acest teritoriu stalinist al barbariei şi al înarmării paranoice.

Citește și: Rusia şi înrădăcinarea istorică a autocraţiei

Rusia sfidează lumea

Intrată în logica economiei de război, capabilă să reziste sancţiunilor cu ajutorul aliaţilor ei, Rusia lui Putin a devenit o imensă cazarmă peste care domneşte umbra stalinismului. Ca în clipele de tensiune ale „războiului rece”, confruntarea cu Occidentul este raţiunea de a fi a statului rus. Retranşată în spatele vastelor ei linii de apărare, Rusia îşi construieşte strategia ei de confruntare globală.

Căci războiul din Ucraina este cea din urmă şansă istorică de păstrare a integrităţii şi  prestigiului imperiului rus.

Acceptarea unei păci ce ar consfinţi înfrângerea ar însemna nu doar sfârşitul putinismului, ci şi capătul de linie al unei întregi istorii a statului rus însuşi.

Alcătuit din plămada barbariei, gândit ca o maşină de opresiune internă şi de expansiune imperială, statul rus nu se poate imagina pe sine în altă ipostază decât în aceea de astăzi. Rusia lui Putin nu este creaţia unui monoman izolat, ci culminaţia procesului istoric de  revenire la sursele agresivităţii imperiale şi totalitare. 

Iată de ce o altă Rusie este, în acest moment,  imposibil de conceput. Absenţa alternativei politice la putinism, îndoctrinarea naţiunii ruse, pasivitatea populară, seducţia grandorii, toate acestea explică capacitatea actualului regim de a duce un război de durată. Este cea mai amplă operaţiune militară pe care Rusia o desfăşoară după 1945: vestigiile occidentalizării societăţii ruse sunt şterse sub şenilele tancurilor ce luptă în Ucraina. Acest război este apogeul unui regres autocratic fără precedent în modernitatea rusă.

Dinamica internă este responsabilă, asadar, pentru constituirea unei fortăreţe a cărei misiune este aceea de a sfida lumea ce nu acceptă jugul rus. Izolată de Occident, întorcând spatele unei Europe cu care a fost în simbioză vreme de secole, Rusia de astăzi este, din ce în ce mai mult, un stat despotic din sfera eurasiatică.

Prin limbaj, prin vocaţie, prin alianţe, ea nu mai are nimic în comun cu un stat  european. Fortăreaţa lui Vladimir Putin este ruptă de Europa, în numele destinului imperial niciodată abandonat.

Logica rusă intră în dinamica unui război dus pe durată lungă. Rusia mizează, premeditat şi programatic, pe slăbirea treptată a coeziunii alianţei ce sprijină Ucraina. Asimetria este evidentă: Rusia este o economie de război, în vreme ce statele occidentale nu pot alege acest drum al înarmării generale. Democraţiilor liberale nu le este permisă, în acest moment, mobilizarea întregii societăţi.

Dincolo de  dinamica militară de pe teren, Rusia priveşte spre acest viitor al  incertitudinii şi al neliniştii. Monolitismul ei autocratic este pregătit să exploateze fisurile care apar în blocul de naţiuni ce i se opune. Propaganda insiodioasă  este una dintre armele pe care Rusia le rafinează, în descendenţă sovietică. Lupta pentru pace devine, în aceste momente, o cauză ce serveşte doar Rusiei şi  imperiului ei.

Apariţia unei divizări permanente a Ucrainei nu ar fi debutul unei păci, ci doar începutul unui alt război, unul ce nu va înceta cu adevărat niciodată. Rusia devine, pe măsură adâncirii în agresivitate internaţională şi represiune internă, o altă Coree de Nord: energiile ei sunt puse în serviciul unui  scop criminal. Orice  acord care ar  legitima anexările ilegale ale Rusiei ar fi ocazia naşterii unei noi linii de demarcaţie coreene, cu consecinţe dramatice pe termen lung. Iluziile păcii ar hrăni imperialismul rus.

Instalată în paranoia ei  imperială, fortăreaţa  rusă alege confruntarea şi izolarea. Rezistenţa Ucrainei este, acum, un imperativ militar şi politic. Tenacitatea totalitară a Rusiei este o ameninţare mortală pentru fosta Europa Centrală şi de Est: solidaritatea este condiţia supravieţuirii noastre colective.           


Ioan Stanomir este profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București. 

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău