Comparat cu Bobu, Dăscălescu, Postelnicu ori „Tovarășa”, era o lumină. Când mă documentam pentru cartea mea „Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc”, am făcut interviuri cu o serie de persoane implicate în tribulațiile formațiunii numită PCR.

Între cei pe care i-am intervievat a fost și fostul demnitar ceaușist Ștefan Andrei. Las acum de-o parte unele detalii revelatoare pentru „stilul” fostului ministru de externe al RSR. Era fundamental arogant, vulgar, fals bonom și bădăran. Eu ii spuneam „Domnul Andrei”, el mă tutuia și-mi spunea: „Mă Tismănene, babacul tău și cu mine am crezut în comunism”.

Știa multe, dar nu avea capacitate de filtrare a informatiilor. Teoretic, ca gânditor politic, fie si marxist, era nul. Dar avea un fel de, să-i zicem, instinct politic elementar. Adulmeca, iși făcea loc prin slugărnicie, dar și cu coatele. Mă interesa finalul dictaturii. L-am întrebat: „În toamna anului 1989, cum vedeați chestiunea succesiunii?” „Ceaușescu era pe moarte, eu (Ștefan Andrei) pariam pe Nicu”.

Am rămas fără cuvinte: În plin seism revoluționar în întregul Bloc Sovietic, în plină mega-erupție antistalinistă transformată în revoltă anticomunistă transnațională de la Varșovia la Praga, Ștefan Andrei, cel presupus mai puțin primitiv decât Dăscălescu, Bobu, Dincă, Constantin Olteanu sau Postelnicu, miza pe cel numit în cercurile uteciste Degetarianul. Era prizonierul scenariului dinastic.

Mi-am exprimat stupoarea. „Ce puteam face, altfel ajungea ea la putere”. Miopia politică și lașitatea acestor nomenclaturiști nu era egalată decât de mediocritatea și de obtuzitatea lor.

Niște parveniti rudimentari, imbuibati, ahtiati de privilegii. Atat il ducea capul pe Stefan Andrei: să devină din preșul tatălui hârtia igienică a fiului.

Memoria îi slăbise, era mitoman și megaloman. Citeam un interviu în care pretindea că l-a auzit pe Maurer, la o masă dată la ambasada din Moscova, spunându-i lui Leonte Răutu: „Tu întâi gândești în rusește, apoi traduci mental în românește. Dej nu avea încredere in tine, știa că mergi după cum bate vântul”.

Asta o fi gândit Andrei despre Răutu. Maurer știa exact că Dej avea deplină încredere în Malvolio Leonte. Într-un alt interviu, se referea la tatăl meu în termeni batjocoritori, făcând bășcău de brațul drept pierdut în Spania. Avea ceva de bișnitar dintr-o mahala de provincie.


Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții. 

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău