Ce contează cu adevărat? Fidelitatea, onoarea, loialitatea, empatia. Să îi ajuți pe umiliți și pe obidiți. Să nu potențezi injustiția. Să nu slujesti minciuna. Să nu devii complice prin tăcere. Să nu-ți falsifici identitatea. Să nu-ți renegi valorile. Să nu le maculezi prin oportunisme lașe.
Nu sugerez aici retragerea stoică din vâltoare. Oricât de ispititoare, nu o practic și nu o profesez.
Știu că dacă toți părăsim câmpul bătăliei, câștigă forțele Răului.
Acesta este liberalismul fricii, un concept esențial propus cândva de gânditoarea politică Judith Shklar și îmbrățișat de istoricul Tony Judt. Responsabilitatea lucidă este soluția, nu dezertarea ignobilă.
„Pentru două generații de bărbaţi şi femei născute între 1880 şi 1930, experienţa caracteristic central europeană în secolul douăzeci a fost cea a unei educaţii multiculturale în sofisticatul centru urban al Europei, şlefuită, completată şi umbrită de experienţa dictaturii, războiului, devastării şi genocidului în aceeaşi inima a continentului.”
Demersul Rațiunii Critice, simbolizat de gânditori precum Agnes Heller, Leszek Kołakowski, Vaclav Havel și Jan Patočka „apără mai presus de orice raţiunea şi moderaţia. El este rezultatul exprienţei nemijlocită a exceselor ideologice, provine din conştiinţa mereu trează a posibilităţii unei catastrofe, a tentaţiei exercitate de gândirea totalizantă în oricare dintre multiplele ei forme (mai ales în cazurile în care aceasta din urmă este eronat percepută drept o oportunitate sau o renaştere)”. (New York Review of Books, September 24, 2009).
