Cu zece zile înainte de împlinirea a zece luni de la declanșarea invaziei neprovocate, nejustificate și ilegale din perspectiva dreptului internațional a Federației Ruse asupra Ucrainei, în Parlamentul European, la Bruxelles, a avut loc decernarea celui mai prestigios premiu pentru drepturile omului, decernat de Europa, respectiv Premiul Zakharov, pentru Libertatea de Gândire. Recipientul din acest an este națiunea ucraineană.

Acordarea Premiului Zakharov s-a petrecut deja în luna octombrie, când membrii Parlamentului European au votat ca acesta să revină poporului ucrainean, ca un tribut plătit de europenii civilizați occidental luptei zilnice a cetățenilor, pentru protejarea independenței și refacerea integrității teritoriale a Ucrainei. Acum, pe timpul ceremoniei de decernare a premiului, Președintele Ucrainei, Volodimir Zelinskii, a condus prin video-conferință minutul de tăcere, în memoria tuturor ucrainenilor care și-au dat viața în acest război, după care s-a adresat Parlamentului Europei.

„Trebuie să acționăm acum, nu să așteptăm ca războiul să înceteze, pentru a-i aduce în fața justiției pe toți cei aceia care l-au declanșat și pentru a preveni oricare altă repetare a agresiunii”, a spus președintele Zelenskii, cu această ocazie.

Asta este o idee ce merită un comentariu dedicat ei.

Putin Vladimir Vladimirovici, acționând în calitatea de Președinte al Federației Ruse și având un mandat în unanimitate, din partea Consiliului de Securitate, precum și confirmarea parlamentarilor ruși, a declanșat agresiunea militară asupra Ucrainei cu obiectivele declarate de a denazifica și demilitariza națiunea ucraineană, precum și de a opri un pretins genocid săvârșit de autoritățile ucrainene asupra populației proprii, cea aflată sub controlul militar și politic al Moscovei, prin marionetele sale separatiste, din oblast-urile/regiunile Luhansk și Donețk.

Din primul moment, din dimineața devreme a zilei de 24 februarie 2022, a fost evident că aceste trei obiective (de altfel formulate eufemistic și în dispreț față de limbajul convenit în materie de drept internațional umanitar și dreptul războiului) țin doar locul în declarațiile oficialilor ruși adevăratelor obiective ale Kremlinului, respectiv anihilarea măcar în parte a națiunii ucrainene, prin dislocarea forțată prin invazie militară a multor milioane de cetățeni ucraineni, prin privarea celorlalte milioane de ucraineni, care nu au plecat din zonele de reședință, a accesului la consumul de bunuri publice cum ar fi educația, sănătatea, cultura, infrastructura de comunicații sau energetică, dar și anularea unor drepturi și libertăți pentru membrii națiunii invadate, mai ales dreptul lor la muncă și la viață.

Astfel încât „operației militare speciale” (numită așa de Putin, în speranța că ar putea astfel evita trimiterea sa în justiția internațională, pentru crima de a declanșa invazia distrugătoare și ucigașă a Ucrainei, pe chichițe avocățești de limbaj) i se poate spune, fără nicio aproximare, război de anihilare, măcar în parte, a națiunii ucrainene. Sau război de anihilare totală a civilizației de tip occidental, din Ucraina.

De ce ar fi important de înțeles și mai ales de acceptat că aceasta este natura adevărată și profundă a agresiunii moscovite?

Din mai multe motive, dintre care cel mai important pentru ziua de astăzi este că operația de anihilare a unei națiuni, chiar și numai în parte, este condamnabilă din prima ei zi. Și nici nu poate fi prescrisă ori amnistiată, în funcție de rezultatul final al războiului de anihilare.

De aceea zice și Zelinskii că nu trebuie să așteptăm sfârșitul războiului pentru a-i aduce în judecată internațională pe criminalii care l-au declanșat, dacă acest război este unul de anihilare a agresatului.

Și tot  de aceea, comunitatea internațională de state civilizate, care a făcut front comun și nediferențiat în sprijinirea Ucrainei, sub toate formele, mai puțin cel de a lupta cu arma în mână, alături de patrioții ucraineni, a mai declarat și astăzi, încă o dată, prin vocea Robertei Metsola, Președintele Parlamentului European, că susține fără rezerve eforturile ucrainenilor și mai ales că este gata să contribuie la trimiterea în irelevanță a operației rusești de anihilare a națiunii ucrainene, printr-un efort internațional de reconstrucție a Ucrainei. „Suntem împreună cu Ucraina, nu ne vom întoarce privirea de la ea”, a asigurat domnia sa.


Hari Bucur-Marcu expert internațional în materia politicilor de apărare națională.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău