Anul Nou 2023 și Crăciunul pravoslavnic, din 7 ianuarie 2023, au fost două momente în care cei de la Kremlin ar fi putut pune capăt războiului de agresiune al Federației Ruse asupra Ucrainei. Nu au făcut-o. De ce nu au făcut-o? Cel mai probabil nici măcar ei, cu Putin al lor în frunte, nu știu răspunsul.
În niciun caz nu poate fi vorba despre orgolii. Federația Rusă, ca mare putere militară, s-a decredibilizat complet, în acest război, așa că „argumentul” cum că nu pot ei, kremlinezii, opri războiul, pentru ca să își păstreze alura de puternici ai lumii, nu ține nici măcar în cele mai spălate de propaganda rusă creiere.
Din contră. Kremlinezii ar fi putut folosi evidența slăbiciunii militare rusești ca argument pentru oprirea focului, retragerea trupelor rusești de pe teritoriile Ucrainei și începerea unor convorbiri de pace, simultan cu demararea unui proces intern de analiză a cauzelor acelei slăbiciuni armate evidente, cu tot numărul mare, imens chiar, de mijloace de distrugere pe care le-a angajat Moscova. Pentru că așa ar trebui să facă orice adevărată mare putere militară, care s-a dovedit impotentă și incapabilă, pe teatrul de război.
Mai ales în absența oricăror indicii că Rusia ar putea să își refacă puterea militară reală, concomitent cu continuarea războiului ăstuia, neprovocat, nejustificat și ilegal, al său împotriva națiunii ucrainene.
Ipoteză care, dacă nu ar fi infirmată de starea de fapt din Federația Rusă, ar fi fost un alt motiv pentru continuarea războiului pe care este evident că îl va pierde, până la urmă, Rusia. Adică, nu sunt niciun fel de indicii din care să rezulte, cu oarecare credibilitate, că Rusia poate re-deveni o putere militară reală, credibilă și de luat în seamă, numai să mai treacă câteva luni, eventual câțiva ani, în care să fie lăsată în pace, să își refacă forțele armate, dar să se și războiască cu ucrainenii.
Chestiile ălea cu mobilizarea de sute de mii de suflete tinere rusești, cu accelerarea producției militare interne de muniții, cu importul de drone și rachete de pe la cei care au prea multe și prea puțini bani, chestii care necesită tragere de timp pe teatrul de război, ca să se întâmple, nu au cum să aibă vreo finalitate în puterea militară reală rusească. Ele au doar o semnificație numerică, de consum, fără vreo consecință calculabilă, favorabilă rușilor, în teatrul de război.
Așa cum nu au avut o consecință favorabilă decisivă nici cei 180 de mii de militari masați la granița cu Ucraina, în Rusia și Belarus, pe timpul demonstrației de forță și al amenințării cu forța, de acum un an.
Eșecul invaziei rusești în Ucraina (distrugerile, crimele și dezastrul umanitar nu se pun niciodată ca succese ale forțelor armate angajate în război, deoarece nu îți trebuie nici putere, și nici artă militară, ca să le provoci) nu s-a datorat insuficienței de forțe și armamente, ci incapacității Moscovei de a proiecta puterea militară cu care se lăuda de-a lungul deceniilor (fără merit, de fapt, cum vedem astăzi), nici măcar într-un război de la granța sa, d-apoi altundeva pe planetă, ca să se poată predinde Rusia un actor puternic militar, la nivel global.
Asta, în condițiile în care Rusia a avut inițiativa completă și în constituirea forței sale de invazie, și în alegerea momentului declanșării invaziei, și în stabilirea caracterului acțiunilor militare ofensive, și în alegerea țintelor de lovit și obiectivelor de atins, și în preferința pentru tipurile de muniție folosite și așa mai departe.
Dacă, în acele condiții asupra cărora Rusia a avut un control perfect, forțele armate rusești nu au fost capabile decât de câteva incursiuni militare, de distrugerea unor localități, de crime împotriva populației civile și de lovituri asupra unor obiective nemiliare, din adâncimea teritoriului ucrainean, toate și fiecare cu consecințe practic nesemnificative pentru o eventuală victorie în război, cum ar putea crede cineva cu mintea întreagă că, forțată de consecințele propriei sale inadecvări militare, aceeași Rusia ar fi acum capabilă de vreo victorie, cu condiția să mai treacă timpul, și să i se permită astfel să își mai adune forțele, de prin închisori și de pe unde mai găsește ea militari care să îi servească drept carne de tun?
Citește și: Războiul Rusia-Ucraina. Scenarii posibile în 2023
Nu e credibilă nici ipoteza că Rusia continuă războiul acesta irațional doar pentru că are Moscova răbdare să se producă consecințele internaționale ale agresiunii sale, respectiv scăderea nivelului de trai din Europa până la limita insuportabilității cetățeanului occidental, care să facă apoi presiuni asupra propriilor săi guvernanți, să îi determine să treacă de partea Federației Ruse, doar ca să nu mai sufere el, cetățeanul occidental, de frig și întuneric, ori divizarea unității de voință occidentale, mai ales în interiorul Alianței Nord-Atlantice, spaima Kremlinului.
S-a întâmplat însă exact invers. Una dintre principalele consecințe internaționale ale războiului acestuia, consecință ce se vede cu ochiul liber, este întărirea coeziunii occidentale, nu numai împotriva Rusiei (prin sancțiuni, înarmarea Ucrainei agresate, sprijinul pentru reconstrucție și mai ales pentru anularea efectelor de anihilare națională și civilizațională), dar mai ales pentru rezolvarea unor probleme strategice, amânate de prea mult timp (pe mâna Germaniei a și altor state mai mici din Europa, care au considerat că plasarea lor voluntară în dependență energetică față de Federația Rusă ar fi un mijloc de maximizare a securității lor și securității continentale), de natură energetică, dar și civilizațională (încheierea epocii societății de consum).
Și, atunci, de ce mai continuă Rusia războiul? Cum ziceam,
se pare că nici kremlinezii nu știu răspunsul.
Cert este că, cu fiecare zi ce trece din acest război, Rusia se îndreaptă spre obiectivul strategic americano-occidental, enunțat încă din aprilie trecut de secretarul apărării al Statelor Unite, Lloyd Austin, cum că ei, americanii, vor să vadă Rusia slăbită (militar) până la gradul în care nu mai poate face lucruri de felul celor pe care le-a făcut invadând Ucraina: „We want to see Russia weakened to the degree that it can’t do the kinds of things that it has done in invading Ukraine”.
Citește și: Războiul dintre ani
Hari Bucur-Marcu expert internațional în materia politicilor de apărare națională.
